26 iulie 2013

Mi-ar plăcea să trăiesc în Sibiu

Pe vremea când traiam în Portugalia și lucram la primul roman, mi-am spus ca dacă ma voi reântoarce în România, mi-ar plăcea să trăiesc în Sibiu. Iată că sunt de două săptămâni aici, în orașul care m-a inspirat și care se pare că ma inspiră în continuare. Nu pentru faptul că în 2007 a fost Capitală Culturală Europeană sau pentru că centrul curat și frumos este plin de turiști, terase, evenimente și aerul de vacanță. Sibiul are un farmec si o atracție pentru artiști și nu numai. 

Atmosfera boemă, oamenii primitori, cultura care este din ce în ce mai dezvoltată, mă fac să mă bucur din suflet că într-un oraș românesc se promovează tradiția, turismul și lucrurile frumoase pe care le avem. Probabil influența germană e ” de vină”, nu știu, dar într-o țară în care, din păcate, oamenii nu au cuvinte de laudă despre România, care-și doresc să plece cât de departe de ea și învinuiesc sistemul și mentalitatea românească, parcă aici oamenii se bucură de viață, ca și cum s-ar gândi mai mult la lucrurile pe care le au, nu la cele pe care nu le-au primit încă. Această ” micuță Germanie” surprinde prin faptul că a ajuns la nivelul unui oraș universitar, plin de cultură, chiar dacă nu are dimensiunile Clujului sau a Timișoarei. Combinația saso- română sau latino- anglo saxonă se pare că rezultă ceva interesant, atractiv și extrem de frumos! 

autor: Vanessa D. Maris