18 noiembrie 2013

Studenția: Dreptul, obligația sau evadare de acasă?

Ce înseamnă să fii stundent în România anului 2013? Este o întrebare la care încerc să îmi găsesc un răspuns de ceva vreme. Mai e o mândrie sau e doar o ”evadare” de acasă? Să scapi de rigorile părinților mediocrii, ce încă mai cred că există turnători, sau că ai peste 20 de ani, dar n-ai voie să ieși din pătrețelul tău, căci ”ești încă un copil”. Da, o afirmație foarte adevărată; atât timp cât ai părinți esti tot un copil, însă părinții trebuie să te lase să ”îți iei zborul”.



Mă bucur în fiecare zi că nu sunt unul din acei studenți care a venit să facă o facultate doar că așa vor părinții sau că aceeași traiectorie o au și ei. Eu am venit că așa am simțit că trebuie să fac, până la urma urmei e viitorul meu, și am avut tot suportul moral și material.
         Revenit din vacanță la facultate am avut ocazia să văd fel de fel oameni noi. Încă din prima zi, fetele au venit îmbracate parcă de club, tocuri de 15, rochițe cât mai scurte și decoltate, părul în care s-au investit mule zeci de lei, dar care parcă tot a căpiță de fân care a luat foc arată. Nu vreau să fiu răutăcios, dar poate nu înțeleg eu moda, sau viziunile mele nu corespund cu ale lor. Băieții la fel, toți păreau scoși din cutie, exact ca și soțul păpușii Barbie, Ken! Și toți vreau să lucreze în televiziune. Pentru că toate astea s-au întâmplat la facultatea de jurnalism. Așa, un sfat prietenesc, ca să ajungi să lucrezi în domeniu și să apari pe ”sticlă” trebuie să muncești enorm. Dar poți la fel de bine să apari și pe o sticla de băutură, sau să te uiți insistent pe fereastră, tot pe sticlă apari.
       Discuțiile dintre ei nu sunt nici ele mai prejos decât moda. Un răspuns care m-a frapat a fost de genul: ”am venit aici ca să scap de ai mei că m-am săturat de ei, am venit să merg în club să mă distrez că la mine în oraș nu prea am unde, iar facultatea asta era ultima opțiune, eu voiam la medicină, dar nu am luat examenul”.
Nu vreau să fiu înțeles greșit, că nu-mi place să mă distrez, dar totul trebuie să aibe o limită, adică trebuie să știi să-ți organizezi timpul, între distracție și facultate. Am avut colegi pe care nu i-am cunoscut decât la examene, ceea ce e foarte trist, pentru că am avut același statut, iar pe diplomele noastre scrie exact același lucru, numai că eu chiar m-am stresat ca totul să fie bine, pe când ei s-au distrat.
       Oamenii sunt din ce în ce mai nepăsători. Le e totuna dacă trec sau nu anul. Cel mai probabil societatea românească e de vină pentru tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Nu mai e capabilă să-ți ofere nimic, nicio garanție. Și când mă gândesc că generația ”facebook și instagram” o să ne plătească pensia mă apucă o migrenă. Îmi aduc aminte de sloganul unei mari firme de telecomunicații, care spunea că ”viitorul e luminos, viitorul e orange”. Din păcate se cam anunță nori la orizont, iar viitorul e puțin cam gri.

autor: Andrei Faur